[ X ]
(FOTO) Tatiana Heghea a cedat în fața lui. „Pentru prima dată…”
5 Februarie

Tatiana Heghea a călcat pragul unui salon de tatuaj și a decis să împartă cu fanii acest moment. Interpreta și-a tatuat pe glezna stângă un tatuaj ce o caracterizează, scrie SHOK.md.

Deși inițial s-a gândit să-și realizeze tatuajul de alte dimensiuni, iată că a cedat în fața meșterului și i-a urmat sfatul.

,,Portativul muzical reprezintă muzica – sensul vieții mele și fundița semnifică feminitate, cochetare. El reprezintă muzica mea, care și ea este una feminină și cochetă. A fost o procedură suportabilă – aș spune, chiar a fost mult mai ușor decât îmi imaginăm. Eu am vrut unul mai mic, însă meșterul m-a convins că ar fi bine să fie mai măricel. Pentru prima dată nu am mers contra meșterului”, a declarat interpreta pentru sursa citată.

Referitor la preț, Tatiana nu a dorit să numească o cifră, însă ne dăm seama că a costat-o ceva, atât timp cât ne-a declarat că a apelat la un meșter cu renume de la noi din țară.

tatuaj

Natalia Moraru

Inapoi la arhiva noutaților