[ X ]
Află ce cadou aşteaptă Ion Paladi de la soţia sa
30 Ianuarie
foto: pentruea.md

Interpretul Ion Paladi vrea ca soţia sa să-i nască un copil în 2014. Despre aceasta artistul a vorbit în cadrul unui interviu pentru elegant.md, citat de CURENTUL. 

„Cel mai frumos cadou ar fi din partea soţiei mele și a lui Dumnezeu, ar fi dacă mi-ar dărui un copil, ca să se mărească familia Paladi. În 2014 vreau să fim în trei”, a declarat artistul.

Chiar dacă acordă foarte mult timp carierei, acesta susţine că viaţa personală rămîne mereu pe primul loc. „Te simţi foarte bine atunci cînd eşti iubit, solicitat. Oricum, avem parte şi de urcuşuri şi de coborîşuri, dar mă bucur că sunt tot mai solicitat şi mai iubit atât aici, în Basarabia, cât şi în România”, a adăugat Ion Paladi.

De asemenea, Ion Paladi s-a referit şi la aşteptările pe plan profesional. „Pregătesc piese noi, cîteva duete, dar şi cîteva videoclipuri la care deja am început să lucrăm la scenarii. În 2014 vor fi mai multe duete, dar deocamdată e o surpriză, doar pot să spun că e vorba de interpreţi din România”, a conchis interpretul.

Adrian Platon

Inapoi la arhiva noutaților