De două luni de zile viața Anișoarei Volinschi s-a schimbat la 180 de grade. De când a devenit mămică, interpreta își dedică tot timpul lui Mark, însă cu toate acestea nu renunță la cariera sa, scrie SHOK.md.
Solicitată de sursa citată, Anișoara a recunoscut că, momentan este o perioadă mai dificilă, însă speră că totul va trece cât de curând.
,,Nu credeam și nici nu știam ce muncă e să fii mamă. Perioada ce necesită atenția maximă, răbdare, sănătate și nesomn cred că va fi primele 3,4 luni…așa sper. Realizându-mi visul știut doar de mine, devenind mămică la 25 ani, am vrut să botez îngerașul mâine, de ziua mea, dar nu am reușit și am amânat pentru săptămâna viitoare. Deja după ce va primi taina sfântului botez micul meu prinț, sper să se calmeze și spiritele (așa le zic eu colicilor) și vom primi și oaspeți nerăbdători pentru a ne cunoaște”, a declarat Anișoara.
De asemenea, ea a spus că a decis să ia o pauză, dar meseria o tot cheamă.
“Am spus că fac o pauză, dar chiar în timpul alăptării, când piciul adormea privindu-mă, mi-a venit o melodie la care am compus și versurile și sper să iasă ceva frumos. Nu fugi de muncă căci vine ea după tine”, a mai spus interpreta.
Natalia Moraru