Candidatul Partidului Socialiştilor din Republica Moldova (PSRM) la funcţia de primar al municipiului Chişinău, Zinaida Greceanîi, a spus că împreună cu echipa sa va opri procesul de lichidare a instituţiilor medicale din capitală. O declaraţie în acest sens a fost făcută în cadrul unei conferinţe de presă, transmite CURENTUL.
De asemenea, Greceanîi a menţionat că vrea ca toţi cetăţenii să aibă acces mai liber la serviciile medicale.
„Ne-am propus ca din fondul bugetului municipal toţi cetăţenii din mun. Chişinău să beneficieze de control profilactic o dată la doi ani. Acest control trebuie să devină obligatoriu pentru toţi cetăţenii. Astăzi acesta nu intră nici în poliţa de asigurare medicală, iar cetăţenii nu-şi pot permite să treacă acest control”, a afirmat candidatul PSRM.
Totodată, Zinaida Greceanîi a spus că în următorii patru ani îşi propune procurarea mai multor zeci de automobile pentru instituţiile medicale din capitală.
„În platforma noastră ne-am propus ca să procurăm, pe parcursul următorilor 4 ani, 45 de automobile de ambulanţă şi reanimare, pentru ca serviciile medicale să devină mai accesibile, iar ambulanţa să ajungă în cel mult 10 minute la pacienţi. Azi, uneori, ambulanţa nici în 40 de minute nu poate ajunge la cetăţeni”, a conchis Zinaida Greceanîi.
Adrian Platon