Zinaida Greceanîi, Preşedintele Fracţiunii parlamentare a Partidului Socialiștilor din R. Moldova participă la cea de-a 133-a Adunare a Uniunii Interparlamentare (UIP) şi la reuniunile asociate, inclusiv la cea de-a 22-a Reuniune a femeilor parlamentare, care se desfăşoară în Geneva în perioada 17 – 21 octombrie, 2015, transmite CURENTUL.
Potrivit unui comunicat de presă al formațiunii, tema dezbaterii generale din cadrul Adunării este „O abordare mai echitabilă, mai raţională şi mai umană a migraţiei: un imperativ moral şi economic”, principalele concluzii urmînd a fi sintetizate într-un document final.
Potrivit agendei, Zinaida Greceanîi va rosti un discurs în plenul Adunării UIP, în cadrul căruia va vorbi despre fenomenul migraţiei în Republica Moldova, despre impactul acestuia asupra sferei economice şi sociale din ţara noastră, despre necesitatea stabilirii unor mecanisme eficiente de colaborare şi informare între ţările membre ale UIP în vederea soluţionării eficiente a problemelor legate de migraţie atît la nivel global, cît şi naţional.
Totodată, parlamentarul va avea întrevederi cu delegaţia Ungariei la UIP, delegaţia Federaţiei Ruse, Regatului Suediei ş.a.
La reuniune participă delegaţii din peste 130 de ţări.
Cristina Pendea