[ X ]
Zi grea pentru politicieni, dar şi jurnalişti. Ce urmează să se întîmple!
15 Octombrie

Astăzi va fi o zi complicată pentru politicieni şi jurnalişti, transmite CURENTUL.

Astfel, la ora 09.00, va avea loc şedinţa Cabinetului de miniştri, prezidată de Prim-ministrul Valeriu Streleţ.

La 9.30, Partidul Socialiștilor din RM alături de susținătorii săi va organiza un marș de protest sub lozincele: “Jos Alianța!, Miliardele înapoi!, Hoții la dubă!”. Marșul va finaliza la Parlamentul RM.

Începînd cu ora 10.00, Partidul Nostru, condus de Renato Usatîi, desfăşoară o acţiune amplă de protest la Chişinău. Manifestanţii se vor aduna la Blocul Central ASEM (str. Bănulescu-Bodoni, 61), iar la ora 10.30 pornesc în marş spre Parlamentul Republicii Moldova, unde va avea loc un miting.

La ora 11.00, Blocul Unităţii Naţionale invită reprezentanţii mass-media la conferinţa de presă cu tema: „Streleţ, Timofti şi Candu mimează dialogul cu societatea civilă, ignorând cel mai pro-european segment al acesteia”.

Tot pentru astăzi, 15 octombrie, s-a anunţat că va avea loc prima şedinţă a Parlamentului după vacanţă. Totuşi, ora nu a fost încă anunţată.

Cristina Pendea

Inapoi la arhiva noutaților