Biroul permanent al Parlamentului Republicii Moldova urmează să stabilească ziua cînd va avea loc ședința de Parlament în care va fi ratificat Proiectul Acordului de Asociere între Republica Moldova și Uniunea Europeană. Decizia va fi adoptată în cadrul şedinţei Biroului ce va avea loc mîine, 01 iulie 2014, transmite Curentul.md
Un anunţ în acest sens a fost făcut de Președintele Parlamentului Igor Corman la Anenii Noi, unde s-a aflat astăzi într-o vizită de lucru.
Șeful Legislativului a discutat cu conducerea raionului Anenii Noi, șefii serviciilor desconcentrate şi descentralizate, managerii instituţiilor de învățământ preuniversitar, directorii instituţiilor medico-sanitare publice din raion despre beneficiile economice și sociale pe care le vor resimți cetățenii ca rezultat al integrării europene.
„După ratificarea Acordului de Asociere cu UE localitățile din Republica Moldova vor beneficia de mai multe proiecte de dezvoltare regională prin accesarea fondurilor europene”, a menționat Președintele Parlamentului, precizînd că avantajele integrării europene vor fi substanțiale prin creșterea nivelului de trai al populației și a competitivității produselor moldovenești.
„Acordul de Asociere este cel mai important document pe care îl aprobă Republica Moldova după proclamarea independenței și a fost negociat în favoarea țării noastre. Astfel, UE întinde dezinteresat o mână de sprijin țării noastre”, a menționat Igor Corman.
Potrivit Președintelui Parlamentului, exporturile pe piața UE ar urma să crească cu 16%, în prezent acestea fiind sub 1%. Totodată, documentul prevede perioade de tranziție de până la 10 ani, timp în care autoritățile pot negocia unele prevederi ale Acordului sau introduce taxe vamale pentru produsele importate din UE.
În cadrul discuțiilor cu autoritățile din Anenii Noi au fost abordate și o serie de subiecte ce se referă la prioritățile agendei legislative.
CURENTUL aminteşte: Acordul de Asociere între Republica Moldova și Uniunea Europeană a fost semnat la 27 iunie curent, la Bruxelles. Proiectul acestuia a fost aprobat în ședința de Guvern din 28 iunie şi transmis către Președintele țării, care l-a prezentat Legislativului.
Kristina Gurez