Zeci de mii de oameni participă la protestul organizat împotriva guvernării în Piața Marii Adunări Naționale de către Platforma civică ”Demnitate și Adevăr” (DA).
După cum relatează TRIBUNA, unul din liderii Platformei, Igor Boțan, a menționat că aceasta este a patra manifestare organizată de DA în ultimele luni, iar acum se poate de spus că ”mișcarea protestatară a renăscut în RM după ce s-a aflat despre furtul miliardului și consecințele lui imediate, cum ar fi: devalorizarea monedei naționale, creșterea prețurilor și tarifelor etc.”.
În opinia sa, mitingurile au reabilitat și legitimat protestele ca instrument de presiune asupra guvernanților. Igor Boțan a spus că aceste mitinguri au avut un impact major – publicarea raportului Kroll, dezbaterea în Parlament a problemei, care au scos în evidență furtul ce s-a comis, dar și lipsa de acțiune a instituțiilor abilitate ale statului.
El a menționat că Moldova a devenit din așa-zisa poveste de succes un stat capturat de oligarhi, iar ”statul capturat nu este altceva decît expresia uzurpării puterii de stat”.
Juristul Stanislav Pavlovschi a criticat sistemul judecătoresc din Moldova, numindu-l cancerul care sufocă țara. El a declarat că toate deciziile ilegale adoptate de justiție vor trebui anulate ulterior, după schimbarea puterii, iar cei care au manipulat justiția – trași la răspundere.
Ex-vicepremierul Valentin Dolganiuc, unul din liderii Platformei, a declarat că puterea a făcut mai multe acțiuni pentru a zădărnici protestul și a făcut apel către organele de drept să asigure ordinea publică și dreptul constituțional al oamenilor de a protesta. ”Sîntem oameni ai demnității și adevărului și de aceea vom învinge”, a declarat el.
Alți vorbitori au declarat că a venit timpul ca poporul să-și ia țara înapoi, iar regimul să fie pedepsit.
Cristina Pendea