[ X ]
Voronin a convocat o şedinţă extraordinară la partid. Iată ce decizii au fost adoptate!
22 Decembrie

Membrii Comitetului Central al Partidului Comuniştilor din Republica Moldova (PCRM) au fost convocaţi astăzi în şedinţă extraordinară. Anunţul a fost făcut de preşedintele PCRM, Vladimir Voronin, în cadrul unei conferinţe de presă, transmite CURENTUL.

Potrivit liderului PCRM, decizia celor 14 deputaţi de a părăsi partidul şi fracţiunea parlamentară, a fost una neaşteptată.

„Si pentru mine şi pentru colegii noştri, anunţul celor 14 deputaţi a fost total neaşteptat, un şoc. Am aflat de la televizor. A fost un şoc mai ales că din cei 14, 6 erau membri ai Executivului Politic al partidului. De toţi suntem 8, acum am rămas doar eu şi Maria Postoico”, a declarat Voronin.

Preşedintele PCRM a calificat acest gest ca trădare. „Au fost tratative secrete pentru că astăzi am aflat de la foştii colegi că nu se cunoşteau unii pe alţii. Nimeni din cei 14 nu a spus nimic. Este trădare”, a adăugat politicianul.

În context, Voronin a spus că, Comitetul Central a decis astăzi excluderea celor 14 deputaţi din rîndurile partidului, precum şi din funcţiile pe care le deţineau în formaţiune. De asemenea, Comitetul Central al partidului a decis numirea deputatei Inna Şupac în funcţia de preşedinte al fracţiunii parlamentare a PCRM.

CURENTUL.md reaminteşte: Ieri, 14 deputaţi au anunţat că părăsesc fracţiunea parlamentară a PCRM şi creează Platforma Social-Democrată „Pro Moldova”, care va participa la formarea unei majorităţi parlamentare, dar şi la învestirea unui guvern.

Adrian Platon

Inapoi la arhiva noutaților