Curentul unionist din Republica Moldova este în creştere, iar unioniştii tot mai des dau dovada că au capacitatea de a-şi uni forţele pentru atingerea scopului comun pe care-l au. Acest lucru a ieşit în evidenţă mai ales în cadrul manifestaţiilor dedicate zilei de 27 martie, cînd a fost marcată o nouă aniversare de la unirea Basarabiei cu România. Iar aceasta deja îi determină pe unii jurnalişti şi analişti politici să se întrebe dacă unioniştii au şi capacitatea de a-şi menţine unitatea şi de a identifica un candidat comun pentru alegerile prezidenţiale din acest an.
Întrebarea nu este deloc lipsită de logică cum ar putea părea la prima vedere. Or, este absolut evident că, înaintînd mai mulţi candidaţi la prezidenţiale, unioniştii nu vor avea nici o şansă de a-l promova pe unul dintre ei în turul doi. De asemenea, avînd mai mulţi candidaţi, unioniştii se vor certa între ei, iar aceasta va afecta imaginea curentului în general şi va compromite şansele de extindere a acestuia în continuare. Nu în ultimul rînd, capacitatea de a identifica un candidat comun la Preşedinţie va fi şi un test de seriozitate pe care unioniştii vor trebui să-l treacă. Or, aceştia declară deschis că obiectivul lor este unirea Republicii Moldova cu România în 2018, iar scopul principal trebuie să prevaleze asupra altor scopuri, inclusiv asupra celor de partid. Mai ales că viitorului Preşedinte îi va reveni un rol extrem de important în procesul de unire a Republicii Moldova cu România, dacă se va ajunge la realizarea proiectului respectiv în 2018.
Nu cred că voi greşi dacă voi spune că, luat în parte, fiecare partid, fiecare mişcare, asociaţie, platformă unionistă, va pleda pentru identificarea unui candidat comun. Adică, ideea, în general, ar fi acceptată de către toţi exponenţii notorii ai curentului unionist din Republica Moldova. Problemele vor începe atunci cînd se va ajunge la discuţii privind candidaturile concrete la funcţia respectivă. Atunci, fiecare îşi va aminti de „scheletele din dulap”, de vechile păcate, de divergenţele din trecut şi, nu în ultimul rînd, se va compara pe sine cu candidatul respectiv. La această etapă, putem presupune că se va termina pacea în tabăra unionistă şi se vor epuiza toate capacităţile unioniştilor de a convieţui şi de a face front comun în faţa provocărilor pe care le vor avea în faţă.
Ştiind modul de a fi al celor ce reprezintă astăzi curentul unionist în Republica Moldova, putem presupune că o atare situaţie va putea fi depăşită doar sub influenţa factorului extern şi aici mingea va fi totalmente pe terenul factorilor de decizie de la Bucureşti. De dorinţa României de a se implica în procesul politic şi electoral din Republica Moldova (asumîndu-şi şi eventualele acuzaţii de implicare în treburile interne ale Republicii Moldova), dar şi de capacitatea Bucureştiului de a transmite mesaje clare unioniştilor din Republica Moldova va depinde decisiv unitatea acestui curent, dar şi capacitatea de a veni cu un candidat comun la funcţia de Preşedinte al RM.
Desigur, putem presupune că va exista şi un plan de rezervă. Iar acest plan va presupune neimplicarea directă a României în acest proces, dar şi delegarea de către factorii de decizie de la Bucureşti a unui mediator între forţele unioniste din Republica Moldova. Aceasta va trebui să aibă suficientă autoritate în tabăra unionistă din Republica Moldova, să-i cunoască bine pe toţi exponenţii acestui curent, dar şi să aibă suficientă abilitate şi putere de convingere. Unii analişti cred că un asemenea mediator ar putea fi ex-Preşedintele Traian Băsescu. Cu atît mai mult că acesta, dacă va obţine între timp cetăţenia Republicii Moldova (pe care a solicitat-o deja), nu va putea fi acuzat de implicare în treburile interne ale RM. Însă, problema se complică puţin după ce Traian Băsescu a devenit lider de partid. În această situaţie, politicienii de peste Prut îl pot suspecta că, în paralel cu misiunea de a unifica forţele unioniste din R. Moldova, acesta îşi va atinge şi alt scop – cel de a creşte popularitatea partidului său în rîndurile alegătorilor cu cetăţenie română din RM. Deci, politicienii de peste Prut vor trebui să aleagă: sau îl deleagă (neoficial, desigur) pe Traian Băsescu ca jucător politic cu împuterniciri depline în alegerile prezidenţiale din Republica Moldova, asumîndu-şi şi anumite riscuri, sau nu-şi asumă nici un risc politic şi rămîn pasivi la procesul electoral din spaţiul dintre Prut şi Nistru, acceptînd din start eşecul ideii de unitate a unioniştilor din RM.
Miza alegerilor prezidenţiale din RM este una extrem de mare pentru unionişti, dacă aceştia îşi iau în serios misiunea de a uni Republica Moldova cu România în 2018. De aceea, e logic că vor urma şi anumite acţiuni atît din partea lor, cît şi din partea Bucureştiului. Care concret vor fi acestea, rămîne să vedem. Iar cît timp nu avem dovezi că se va acţiona într-o direcţie anume, rămîne deschisă şi întrebarea privind capacitatea unioniştilor din RM de a veni cu un candidat comun în alegerile prezidenţiale.
Dumitru Spătaru
