Propunerea făcută de liderul comuniştilor, Vladimir Voronin precum ca din noul Guvern să facă parte toate partidele parlamentare, doar că membrii Executivului să nu fie şi membri de partid, nici pe departe nu este atît de naivă cum pare la prima vedere. Puţini îşi amintesc, dar în istoria Republicii Moldova a mai existat un astfel de precedent (dacă nu sută la sută comparabil, cel puţin în linii mari), iar după aceasta comuniştii au venit la putere cu majoritate constituţională.

Precedentul respectiv este Guvernul Braghiş, care a fost învestit în condiţiile în care fosta coaliţie democratică de guvernare îşi rărise rîndurile, ajungînd un fel de alianţă minoritară. Atunci, neexestînd o majoritate parlamentară clară, s-a propus un fel de guvern de salvare naţională, care a fost votat de către comunişti, creştin-democraţi şi unii deputaţi neafiliaţi. Chiar dacă nu şi-au asumat acest Guvern, cei care l-au votat şi-au promovat unii reprezentanţi în cadrul lui, dar, este adevărat, că nici unul dintre ei nu şi-a afişat apartenenţa politică.

Guvernul Braghiş s-a concentrat pe administrarea treburilor publice, făcînd totalmente abstracţie de politică, şi chiar a reuşit unele rezultate destul de bune. Astfel, anume acest Guvern a fost cel care a pus capăt achitării pensiilor şi salariilor în mărfuri, dar şi a făcut faţă cu brio provocărilor de ordin energetic cu care se confrunta Republica Moldova atunci. Şi alegătorii au apreciat în felul lor meritele respectivului Guvern, cînd, în ajunul alegerilor parlamentare anticipate din februarie 2001, mai mulţi membri ai săi au format nucleul unui bloc electoral, ce a obţinut al doilea rezultat după comunişti (19 deputaţi din 101).

Totuşi, marii beneficiari ai acelei perioade de guvernare au fost comuniştii. Aceasta pentru că ei şi-au înlăturat de la putere principalii oponenţi politici, i-au lipsit de resurse administrative, nu le-au permis să-şi reabiliteze imaginea după reformele destul de dureroase promovate în perioada 1998-1999, nu le-au permis să facă front comun şi să se pregătească temeinic de noile bătălii electorale etc. În rezultat, comuniştii au obţinut majoritatea constituţională în alegerile din 25 februarie 2001.

Acum, Vladimir Voronin nu propune nimic nou, ci doar revenirea la un scenariu mai vechi care cîndva l-a avantajat enorm. El simte că cel mai periculos lucru care i se poate întîmpla acum partidului său este crearea unei coaliţii majoritare de către PLDM, PD şi PL. După trei ani de aflare în opoziţie, lipsit totalmente de acces la resurse administrative, „înghesuit” puternic pe stînga de Partidul Socialiştilor şi „Partidul Nostru”, PSRM pur şi simplu se va sufoca şi nimeni nu garantează că nu se va scufunda totalmente, dat fiind declinul de imagine şi rating în care se află. Vladimir Voronin şi PCRM au nevoie de o gură de aer şi aceasta poate fi formula de Guvern pe care a propus-o liderul comuniştilor, chiar dacă şansele ca ea să ajungă să fie implementată sînt extrem de mici.

Un Guvern de tipul celui pe care l-a condus Dumitru Braghiş ar permite PCRM să aibă acces la resurse administrative, ar pune comuniştii la masa bogaţilor alături de alte formaţiuni, le-ar permite să participe la anumite jocuri cu miză mare, ar arunca nişte punţi de legătură între PCRM şi alte formaţiuni care s-ar putea să devină pe viitor soluţii salvatoare etc.

Acum comuniştii sînt într-o situaţie de „totul sau nimic” şi Vladimir Voronin încearcă să joace cu disperare această ultimă posibilă carte norocoasă pentru formaţiunea sa. Repet: Şanse de reuşită în cazul acestei propuneri practic nu există, dar şi comportamentul lui Vladimir Voronin poate fi înţeles. Or, pentru el acum este mai actuală ca oricînd deviza: Speranţa moare ultima.

Dumitru Spătaru