În ultimul timp, se vehiculează tot mai intens informaţia precum că Vladimir Voronin, liderul Partidului Comuniştilor, ar putea fi viitorul Preşedinte al Republicii Moldova după expirarea mandatului actualului Preşedinte, Nicolae Timofti în primăvara anului viitor. Iar la baza acestor informaţii stă presupunerea că aceasta ar face parte din înţelegerile liberal-democraţilor şi democraţilor cu comuniştii în schimbul votului lor pentru Guvernul Gaburici.

Desigur, dacă şi există asemenea înţelegeri nimeni din cei vizaţi nu va recunoaşte. Cel puţin nu la această etapă. Din alt punct de vedere, oricît de mult ar infirma ei astfel de informaţii, suspiciuni oricum vor rămîne, pentru că, după cum bine se ştie, oamenii nu prea cred în declaraţiile politicienilor. În aceste condiţii, putem presupune că tema dată va rămînea una actuală încă minimum un an şi va apărea cu anumită periodicitate în presă, de aceea am decis să fac un scurt exerciţiu, încercînd să determin cine şi ce va avea de cîştigat şi cine şi ce va avea de pierdut dacă lucrurile vor derula anume în baza acestui scenariu.

În primul rînd, despre beneficiari. Evident, cel mai mult ar avea de cîtigat de pe urma unui astfel de scenariu însăşi comuniştii. Pentru că venirea liderului lor în funcţia de Preşedinte al ţării le va reabilita poziţiile, va consolida rîndurile electoratului comunist şi, nu în ultimul rînd, va fi percepută de opinia publică ca o revanşă a bătrînului general, lucru extrem de important înainte de plecarea lui din politică pentru totdeauna. De asemenea, din această postură, liderul PCRM îşi va putea pregăti succesorul, lucru pe care nu a reuşit să-l facă pînă acum şi care, în opinia analiştilor politici, reprezintă una dintre cele mai mari restanţe ale lui Vladimir Voronin.

Unicul dezavantaj pe care l-ar avea comuniştii în această situaţie ar fi asocierea puternică cu liberal-democraţii şi democraţii, însă şi aici riscurile sînt mici, dacă e să luăm în calcul că alierea respectivă s-a produs deja prin învestirea Guvernului Gaburici.

De cîştigat, în cazul implementării acestui scenariu, ar avea şi liberalii, dar şi alte partide de pe segmentul de centru-dreapta. Pentru că acesta îşi vor putea spori numărul susţinătorilor din contul alegătorilor PLDM şi PD ce nu vor agrea votul deputaţilor acestor partide pentru realegerea lui Vladimir Voronin în funcţia de Preşedinte al ţării.

Despre socialişti se poate de spus că ei vor avea şi de cîştigat, dar şi de pierdut. De cîştigat vor avea de pe urma faptului că electoratul de stînga ar putea să nu agreeze o nouă aliere a comuniştilor cu PLDM şi PD şi ar putea migra spre socialişti. De pierdut – de pe urma faptului că PCRM va obţine din nou acces la resursele administrative şi îşi va putea consolida unele poziţii.

Cea mai interesantă întrebare în acest scenariu este ce ar avea de cîştigat şi ce ar avea de pierdut PLDM şi PD de pe urma venirii liderului PCRM în funcţia de Preşedinte al republicii. De cîştigat ar avea încă trei ani de guvernare în condiţii de stabilitate politică, iar de pierdut – revenirea în forţă a comuniştilor în viaţa politică a ţării. Sînt oare gata liberal-democraţii şi democraţii de aceasta, cu toate riscurile ce decurg din situaţia descrisă mai sus? De răspunsul la această întrebare depind multe. Poate chiar totul…

Dumitru Spătaru