[ X ]
Vladimir Voronin: Eu nu partcip în acest scrutin de dragul puterii
22 Noiembrie

Liderul Partidului Comuniștilor din R. Moldova, Vladimir Voronin a lansat astăzi o adresare către popor. În adresare, comunistul  vorbește despe realizările cît s-a aflat la guvernare, dar și ce vor face comuniștii dacă vor reveni, transmite CURENTUL.

Voronin a reamintit că, comuniștii  fiind la guvernare au indexat pensia anual cu cel puţin 15-20%, iar  peste 300.000 de familii nevoiaşe primeau compensaţii nominative pentru electricitate, gaze, lemne, cărbune, salariile în mediu au crecut de cinci ori, iar pedagogilor şi lucrătorilor medicali – de 8 şi de 9 ori.

„Din 2001 pînă în 2009 Moldova a trăit în epoca făuririi. Cu eforturi considerabile, prin perseverenţă continuă am demonstrat că Moldova poate fi o ţară independentă, suverană, că economia ţării are capacitatea să se dezvolte, independent şi fără credite din Occident. Am trecut prin multe şi am demonstrat principalul: Moldova are perspectiva dezvoltării independente!”, spune liderul PCRM.

Politicianul  afirmă că actuala guvernare a dezamăgit poporul.

„Eu nu partcip în acest scrutin de dragul puterii. Eu ştiu ca nimeni altul ce înseamnă puterea în cazul în care te dedici fără rezerve acestei misiuni şi obţii realizarea împuternicirilor responsabil şi onorabil. În loc să ne mişcăm înainte spre dezvoltare, vom fi nevoiţi din nou, ca în 2001, să lichidăm banditismul, mafia şi corupţia, în special în structurile puterii de stat, în organele de drept. Urmează să majorăm pensiile, salariile şi bursele, încît să vă asigure un trai decent. Vom restabili toate garanţiile sociale, îndemnizaţiile, alocaţiile, anulate de actuala guvernare”, spune Voronin în adresare.

Kristina Gurez

Inapoi la arhiva noutaților