“Viitorul european nu e doar un slogan de partid, ci este un deziderat ce va fi în beneficiul tuturor cetățenilor Republicii Moldova și va sigura pace, stabilitate și bunăstare”. O declarație în acest sens a fost făcută astăzi de către Președintele Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM), Vlad Filat, în cadrul unui briefing de presă, transmite CURENTUL.
El a spus că viitorul european poate fi atins doar prin aderarea la Uniunea Europeană și prin implementarea reformelor vitale pentru țara noastră.
Alegerile din 30 noiembrie sunt un moment crucial. Duminică poporul nostru nu va alege între partide politice, sau între est și vest , ci între a fi sau a nu fi RM stat independent. La moment, țara noastră se luptă cu riscuri majore, iar scrutinul de duminică e la fel de important ca și actul de declarare a independenței acum 23 de ani”, a declarat liberal-democratul.
Vlad Filat a spus că, acum 4 ani așteptările cetățenilor au fost foarte mari și așa a fost și presiunea asupra guvernării.
“Cetățenii își doresc să vadă schimbarea în bine cît mai curînd. Prin localitățile unde am mers, am discutat sincer cu ei, am vorbit despre ce am reușit să ducem la bun sfîrșit, dar și despre ce nu am reușit”, a menționat el.
Potrivit lui, PLDM își asumă doar obiective pe care știe că le va realiza. Este vorba despre educație de calitate, condiții noi locuri de muncă, consolidarea statului de drept fără corupție, implementarea majorității prevederilor Acordului de Asociere pînă în 2017, astfel ca în 2020 R. Moldova să devină membru al UE.
“Cetățenii RM consideră că PLDM este opțiunea care asigură ireversibilitatea procesului de integrare europeană”, a subliniat Filat.
Liderul PLDM a mai spus și că R.Moldova are parteneri de nădejde – SUA, UE, România și Ucraina, dar și Partidul Popular European – partener European al PLDM.
“Am fost solidari cu partenerii noștri, cu Petro Poroșenko – în Ucraina și cu Klaus Iohannis – în România. Sunt două victorii care își vor arăta efectele pozitive în timp”, a precizat el.
Liberal-democratul a afirmat că, vizita lui Iohannis, oaspetele de onoare al PLDM, “este o vizită de mare încărcătură simbolică și este un semnal puternic de susținere și de a merge înainte”.
Totodată, Vlad Filat a spus că deși PLDM a fost ținta unor atacuri denigratoare, a ales să comunice sincer cu cetățenii.
“Vom munci împreună cu cei care cred într-un viitor european, iar comuniștii care aparțin trecutului vor rămîne în trecut. Viitorul european nu este negociabil”, a subliniat președintele PLDM.
Cristina Gurez