[ X ]
Vlad Filat: Trăim o perioadă de timp a marilor provocări
25 Noiembrie

Interesul Federaţiei Ruse faţă de Republica Moldova devine tot mai mare. Declaraţia a fost făcută de liderul Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM), Vlad Filat, în cadrul dezbaterii publice „Votez în România pentru Moldova”, care are loc acum la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, România, transmite CURENTUL.

„30 noiembrie 2014 este o dată cînd nu vom avea doar alegeri între partide, sînt alegeri geopolitice. Avem realizări mari, un parcurs pe care mergem. Republica Moldova are Acordul de Asociere, regim liberalizat de vize – unica ţară din vecinătatea UE care are acest drept, avem multe reforme implementate sau în curs de implementare”, a declarat Filat.

În context, politicianul a subliniat că acum R. Moldova are un obiectiv clar, are curajul şi experienţa necesară pentru a se mişca mai rapid pe calea integrării europene.

„Ţara noastră nu mai este de una singură, este asistată de prietenii noştri. Dar pentru asta trebuie să obţinem victorie la 30 noiembrie. Nu se fac minuni în RM, dar trebuie să continuăm parcursul european şi să-l aducem la ireversibilitate”, a spus Filat, precizînd că următorul obiectiv al PLDM este obţinerea de către RM a statutului de ţară-candidat la aderarea la UE.

De asemenea, liderul PLDM a declarat că ţara noastră trăieşte o perioadă de timp a marilor provocări, atît interne, dar în special externe.

„Interesul Federaţiei Ruse devine tot mai mare, să nu omitem nici situaţia din regiunea transnistreană care poate fi folosită pentru destabilizarea situaţiei în regiune”, a conchis Filat.

Adrian Platon

Inapoi la arhiva noutaților
  1. Ion Sula, despre Programul „Europa este aproape”: O rețetă clasică de șantaj electoral mascat: „Votează-ne acum și primești banii după”
    Politică |
  2. VIDEO// PSRM - protest la MAE: Ei vor iar să organizeze secții de votare în străinătate, să organizeze oamenii, pentru ca PAS să ia din nou majoritate parlamentară
    Politică |
  3. Raport: Partidele politice au declarat, anul trecut, cheltuieli de 71 milioane de lei, cele mai multe fiind raportate de PAS -47%
    Politică |
  4. „Cetățenii se tem că votul lor va fi furat”. Partidul Republican „Inima Moldovei” - cu un apel către partidele de opoziţie cu şanse de a trece în Parlament
    Politică |
  5. 9 ani de la intrarea în vigoare a Acordului de Asociere UE – Moldova: mai multe oportunități și comerț facilitat
    Politică |
  1. Consilierii PSRM cer transparență și colaborare în adoptarea bugetului Chișinăului: „În Primărie domnește haosul”
    Politică |
  2. VIDEO// PSRM - protest la MAE: Ei vor iar să organizeze secții de votare în străinătate, să organizeze oamenii, pentru ca PAS să ia din nou majoritate parlamentară
    Politică |
  3. Comentator politic: Odată pornit, trenul integrării europene nu mai poate fi stopat!
    Politică |
  4. Compania publică „Teleradio-Moldova” înfiinţează o staţie de radio regională în autonomia găgăuză
    Social |
  5. Raport: Partidele politice au declarat, anul trecut, cheltuieli de 71 milioane de lei, cele mai multe fiind raportate de PAS -47%
    Politică |