[ X ]
Vlad Filat rămîne în arest preventiv. Avocat: „R. Moldova va pierde şi acest caz la CEDO”
18 Noiembrie

Deputatul Vlad Filat rămîne în arest preventiv. Anunțul a fost făcut de avocatul Igor Popa, după ședința Curții de Apel, care a avut loc astăzi, transmite CURENTUL.

Igor Popa a spus că recursul avocaților privind eliberarea lui Vlad Filat din arest preventiv a fost respins.

“Din păcate, domnul Filat rămîne în arest preventiv. Așa cum am statuat, nu există probe care să demonstreze că domnul Filat a săvîrșit acele fapte și nici nu sunt elemente noi în proces și nici probe pentru care ar trebui să rămînă în arest”, a declarat avocatul, declarînd că nu există suficiente probe pentru prelungirea mandatului de arest preventiv.

Igor Popa a menționat că, în opinia avocaților, este o greșeală majoră să deții în arest preventiv o persoană fără probe, în condițiile unui penitenciar precum este nr. 13.

“Oricum R. Moldova va pierde și acest caz la CEDO și statul va trebui să achite daune”, a subliniat el.

Avocatul susține că, cea mai bună soluție ar fi fost arestul la domiciliu, care prevede aceleași condiții – lipsa accesului la telefon, internet, și interzicerea ieșirilor din casă.

Cristina Gurez

Inapoi la arhiva noutaților