Procesul de negocieri pentru constituirea coaliţiei de guvernare nu s-a opriti nici pentru o clipă. Anunţul a fost făcut de preşedintele Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM), Vlad Filat, transmite CURENTUL.
Potrivit sursei, negocierile nu sunt simple. „Noi de la bun început, cînd am convenit să formăm coaliţia între PLDM, PDM şi PL, am decis să nu ne axăm prin a vorbi prea mult cu presa, dar să muncim mai mult ca să obţinem o coaliţie funcţională. Sper că vom reuşi, lucrul acesta este necesar. Reieşind din situaţia în care se afla Republica Moldova, nu viteza, dar calitatea este determinantă”, a declarat Vlad Filat.
De asemenea, liderul PLDM a infirmat informaţiile precum că procesul de negocieri s-ar fi blocat.
„Noi comunicam, ne întîlnim de cîte ori este necesar. Procesul de negocieri nu s-a opriti nici pentru o clipă. Că au loc aceste negocieri în formatul negociatorilor, că avem aceste negocieri la distanţă, între experţi, sau altefel, asta mai puţin contează. Mai important este că acest proces este continuu şi are obiectiv să constituim o coaliţie funcţională pentru următorii 4 ani de zile”, a adăugat politicianul.
În context, Vlad Filat a declarat că PLDM, PDM şi PL au obiective comune începînd cu anul 2009. „Avem tare puţine lucruri care ne fac la etapa actuală să nu avem formalizată o coaliţie. Dar este mai bine să negociem atît cît este necesar ca în următorii patru ani să guvernăm eficient, sa nu repetăm greşelile care le-am făcut în perioada precedentă”, a subliniat acesta.
Totodată, Filat a spus că este necesar să existe un dialog cu PCRM. „Este important ca acest partid să vină să contribuie la stabilizarea situaţiei în ţară, la consolidarea societăţii. Această comunicare trebuie să fie plină, cu participarea PLDM, PDM şi PL. Din păcate, nu am ajuns la o înţelegere pentru ca această comunicare să aibă loc”, a conchis preşedintele PLDM, Vlad Filat.
Adrian Platon