Preşedintele Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM), Vlad Filat, a chemat toţi deputaţii la conlucrare. O declaraţie în acest sens a fost făcută de la tribuna centrală a Parlamentului, transmite CURENTUL.
„Haideţi să conlucrăm, să propunem soluţii, să găsim în Parlament compromisul necesar şi prin vot să mergem înainte”, a declarat Filat.
În altă ordine de idei, liderul PLDM i-a mulţumit lui Chiril Gaburici pentru faptul că a acceptat să fie candidat la funcţia de prim-ministru.
„Vreau să-i mulţumesc pentru provocarea pe care a acceptat-o. Este şi provocarea noastră. Este bine că a fost departe de disputele politice din această ţară. Nimeni nu se naşte prim-ministru, însă dacă ai pregătirea, determinarea şi sprijinul necesar, reuşeşti”, a conchis Filat.
Adrian Platon