Republica Moldova va avea continuarea procesului de integrare europeană, iar Partidul Liberal Democrat din Moldova (PLDM) va obţine victorie în alegerile parlamentare din acest an. Declaraţiile au fost făcute de liderul PLDM, Vlad Filat, în cadrul unui interviu pentru tribuna.md.
„Deja avem o perioadă de timp de la Congresul VI al partidului, din 8 decembrie, de cînd am intrat într-o campanie de organizare foarte și foarte serioasă pentru participarea în alegerile parlamentare, ce vor avea loc la 30 noiembrie curent, scopul fiind alegerile libere în cadrul cărora cetățenii să își ofere votul conștient, fiind informați suficient, dar și să avem o organizare exemplară, obiectivul fiind să obținem victorie”, a menţionat ex-premierul Vlad Filat.
Mai mult decît atît, politicianul este convins că partidul pe care îl conduce va obţine această victorie.
„Comuniștii nu au nici o șansă să revină la guvernare cu toate emoțiile pe care le emană de dimineață pînă seară. Și este păcat că prin ceea ce fac ei nu luptă cu partidele politice, nu au rezultat de participare în procesul politic cu obiective competitive. De fapt, prin ceea ce fac ei, ei luptă împotriva RM și lucrul acesta este condamnabil”, a conchis preşedintele PLDM, Vlad Filat.
Adrian Platon