[ X ]
Vlad Filat: Avem o condiţie care nu poate fi negociată
15 Iunie

Negocierile privind constituirea unei noi majorităţi parlamentare au început. Despre asta a anunţat în cadrul unei conferinţe de presă, liderul Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM), Vlad Filat, transmite CURNETUL. 

„Este important ca discuţiile începute în vederea constituirii unei majorităţi parlamentare să aibă deja conţinut. Chiar în această seară vom avea o întîlnire cu colegii din Partidul Democrat, azi am avut o discuţie cu preşedintele Nicolae Timofti în acest sens. Cîteva clipe în urmă am discutat cu preşedintele Partidului Popular European (n.r. – Joseph Daul)”, a declarat Filat.

Potrivit politicianului, „determinarea PLDM este ca în termen scurt, în baza unor negocieri transparente, să ofere ţării un guvern funcţional, avînd la bază o majoritate parlamentară stabilă.

„Trebuie să oferim un guvern funcţional care să facă faţă problemelor cu care se confruntă ţara. Avem nevoie de o guvernare eficientă. Noi avem deschiderea, înţelegerea, doar că avem o condiţie care nu poate fi negociată – aceasta ţine de continuarea parcursului european”, a conchis Vlad Filat.

Adrian Platon

Inapoi la arhiva noutaților