Liderul Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM), Vlad Filat, consideră că reţinerea sa este un spectacol cu interes clar politic. Declaraţiile au fost făcute de acesta, după şedinţa de judecată de la Curtea de Apel, care a menţinut măsura de arest preventiv pentru 30 de zile, transmite CURENTUL.
„Se încearcă să se pună în sarcina mea întreaga responsabilitate de ceea ce s-a întîmplat în sectorul bancar. Un obiectiv aparte ţine de izolarea de a nu putea vorbi cu oamenii. Eu cred că cetăţenii Republicii Moldova sunt în drept să audă şi punctul meu de vedere”, a declarat Filat.
Potrivit acestuia, este o diferenţă enormă dintre ceea ce s-a vorbit în Parlament şi ceea ce a înaintat învinuirea astăzi, dar şi la Judecătoria Buiucani.
„Dacă în Parlament se vorbea de 60 de milioane de dolari şi ulterior 190 milioane de dolari, deja fără nici un fel de probă este vorba de o cifră de un milion de dolari care s-ar fi dat, potrivit denunţului mincinos al lui Şor, şi de 80 milioane de dolari – credite pentru nişte companii de care habar nu am de unde sunt şi pe cine reprezintă”, a adăugat acesta.
Totodată, Vlad Filat a spus că se simte bine şi este pregătit moral şi fizic ca să ducă această bătălie pînă la sfîrşit, pînă cînd se va afla adevărul.
„Fără nici o probă se încalcă prezumţia de nevinovăţie cu scop clar politic. Rog pe toţi cei care doresc ca în ţara noastră să existe justiţie, să avem stat de drept, să nu se lase manipulaţi şi să lupte pentru ţara noastră. Mama, tata te iubesc, Angela te iubesc. Copii, vă iubesc”, a conchis Vlad Filat.
CURENTUL.md precizează: Avocatul lui Vlad Filat, Igor Popa a anunţat că va ataca decizia Curţii de Apel la CEDO.
Adrian Platon