[ X ]
Vlad Filat a acordat un interviu. Ce spune despre „furtul miliardului”!
7 Iulie

Ziarul Komsomoliskaia Pravda a reușit, prin intermediul avocaților, să facă un interviu cu ex-Premierul, Vlad Filat, transmite CURENTUL.

În interviu, Filat spune că, dosarul în care este judecat este unul eminamente politic, prin modul în care a fost intentat, spectacolul regizat din Parlament, dar și decizia care nu a fost luată în instanța de judecată.

Întrebat dacă dosarul respectiv are vreo legătură cu așa-zisul ”furt al miliardului”, Filat a spus că, „însăși procesul, iar în mod special Sentința dă răspuns la această întrebare. Acest dosar nu are nimic comun cu furtul miliardului, iar vestitele 250 mln. $ cu care s-a vehiculat în Parlament, nu se regăsesc în dosar”.

Cît privește declarațiile la temă făcute de Mihail Gofman, Filat ca spus că, faptul că acest om a ieșit, a avut curaj și a vorbit așa cum a înțeles el și când a înțeles el, la fel ca și declarațiile lui Sagaidac este lucru bun.

„Sper că toți care cunosc sau pot contribui vor urma exemplu lor și vor vorbi. Problemele însă rămân a fi Procuratura și justiția, care ar trebui să fie independentă și să analizeze, să probeze declarațiile și să scoată la iveală adevărul. Dînsul vorbeşte că eu în 2012 am invocat probleme de ordin intern pentru a nu semna acord cu FMI. De fapt eu cînd am plecat din funcţie la 22 aprilie 2013 acord cu FMI încă era valabil”, a precizat Vlad Filat.

Ex-premierul mai spune că, legat de preluarea acţiunilor de la BEM el nu a avut niciodată asemenea intenţii.

„Dlui probabil se referă la situaţia din 2012 cînd după preluarea acţiunilor de la Ţopa, noii acţionari au vrut să preia controlul băncii. Atunci nu doar eu, dar întreaga echipă a Ministerului Finanţelor au opus rezistenţă. Poate fi văzut uşor în arhivă Adunările Generale a BEM din 2012, declaraţiile. Vis-a-vis de afirmațiile lui Sagaidac, vreau să menţionez că eu deja am depus declaraţii în calitate de martor la acest subiect încă în luna iulie 2015, dar şi în cadrul Comisiei de anchetă parlamentară şi stau la dispoziţie oricînd. Ceea ce pot zice cu certitudine că nu sunt beneficiar al furtului miliardului, iar cînd banii o să apară vor fi cunoscuţi şi cei care au fraudat sistemul bancar”, a menționat Ex-premierul.

În același interviu, Filat afirmă că, instituțiile statului, BNM, CNA, PG, Primul-ministru, Președintele Parlamentului au cunoscut ce se întâmplă în sistemul bancar.

Cristina Pendea

Inapoi la arhiva noutaților