[ X ]
Vitalia Pavlicenco cu „Notele la vedere”: La susținerea tezei de doctor în științe nu am avut niciun vot împotrivă
20 Aprilie

Preşedintele Partidului Naţional Liberal (PNL), Vitalia Pavlicenco a acceptat provocarea proiectului „Cu notele la vedere” lansat de portalul CURENTUL.

„După cum se vede, în Anexa privind notele de la Universitatea de Stat, o am doar pe cea maximă, pe atunci ”5”, dar și un ”3”, la ”Istoria RSSM”, și un ”4” la ”Comunismul științific”. Cu ”Istoria RSSM”, neagreată de mine, dar pe care am redactat-o ulterior, când eram redactor de editură, ”istoria” a fost tristă. Rugată să transmit la examen un bilețel de o colegă din spate celeia din față, nu am putut demonstra că ”am vrut să fac un bine”, dar nici nu am deconspirat colegele. Chiar dacă am vrut să repet examenul, prof. Sâmboteanu nu a acceptat, el fiind un om fidel Sistemului și nu a vrut să schimbe nota, pentru care, de fapt, nici nu am răspuns, primind o notă ca pedeapsă. ”Comunismul științific” – este adevărat – nu mi-a plăcut și, nefiind nici activistă în anii de școală sau studenție, nu mă capta ”disciplina”. Acest ”3” mi-a împiedicat să am, însă, diplomă de merit, pentru că puteai avea până la șapte de ”4”, dar niciun ”3”… Eu am avut un ”3” și un ”4””, a declara Pavlicenco.

De asemenea, preşedintele PNL a povestit cum a susţinut teza de doctor în ştiinţe.

„La susținerea tezei de doctor în științe, primul grad, așa cum era atunci – ”candidat în științe filologice”, pe care am avut-o la Academia de Științe, nu am avut nici eu, nici soțul meu, la a sa susținere, niciun vot împotrivă, chiar dacă ”era moda” să fie cineva, formal, și împotrivă. Adică, ar rezulta că am susținut pe nota maximă”, a conchis Vitalia Pavlicenco.

Adrian Platon

Adeverinta de absolvire 8 ani (0) Adeverinta de absolvire 8 ani (1) Atestat scoala medie (0) Atestat scoala medie (1) Diploma (0) Diploma (1) Diploma Anexa 1 Diploma Anexa 2 Doctor 1 Doctor 2

Inapoi la arhiva noutaților