[ X ]
Victor Strătilă: Desfiinţarea CNI este un pas înapoi în lupta cu corupţia
30 Septembrie

Proiectul de lege privind desființarea Comisiei Naționale de Integritate (CNI) și crearea unui Centru Național de Integritate este un pas înapoi în lupta cu corupția. De această părere este  vice-directorul CNI, Victor Strătilă, și a fost enunțată astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, transmite CURENTUL.

Victor Strătilă a menționat că, acest proiect de lege a fost mediatizat pe larg, precum că este necesară o astfel de desființare a Comisiei, însă nu a atras nimeni atenția asupra lacunelor acestui proiect.

”Scopul acestui proiect este ca pe o perioadă de timp să fie sabotată lupta cu corupția. Explic de ce, în proiectul de lege se propunea ca de la 1 ianuarie 2016, CNI să fie desființată, iar membrii Comisiei să numai aibă nici o atribuție de control, iar pe perioadă de 3 luni de zile să fie selectați și angajați în serviciu inspectorii de integritate. Deci, reiese că pe 3 luni de zile activitatea CNI va fi blocată”, a precizat el.

Totodată, Strătilă mai spune că, dacă citim acest proiect de lege, constatăm că, activitatea va fi blocată nu pe 3 luni, dar pe un 2 ani. ”Acești inspectori trebuie să fie angajați în baza unui regulament, care, conform normelor din această lege, trebuie să fie adoptat peste doi ani de zile. Nimeni nu va putea lucra timp de 2 ani de zile”, a explicat Strătilă.

Potrivit lui, prin “desființarea Comisiei – organ colegial, se formează un Centru – dictatorial”.

”Prin crearea unui Centru, se propune ca toată puterea să fie acordată unei singure persoane – Președintelui, în proiect într-un articol este menționat că, Președintele Centrului nu are atribuție în examinarea cauzelor, iar în alt articol este specificat că inițierea cauzei se face doar prin avizul Președintelui. La fel, prin crearea acestui Centru va fi o totală lipsă a transparenței”, mai spune Strătilă.

În final, Vice-directorul CNI a îndemnat toate persoanele care doresc ca lupta cu corupția să aibă efect în RM, să ia atitudine și să-și unească eforturile pentru a scoate la un drum bun, lupta cu corupția.

Andriana Cheptine

Inapoi la arhiva noutaților