[ X ]
Victor Osipov a propus conducerii transnistrene să amâne punerea în aplicare a acestui mecanism
31 Martie

Viceprim-ministrul pentru reintegrare, Victor Osipov, a solicitat administrației de la Tiraspol să suspende aplicarea cerinței, impuse ilegal automobiliștilor din Republica Moldova de a  cumpăra asigurări obligatorii de răspundere auto  la intrarea în regiunea transnistreană, transmite CURENTUL.

„Menționăm că aceasta reprezintă o acțiune unilaterală a părții transnistrene, anunțată pentru mijloacele de transport înregistrate în Republica Moldova cu începere de la 1 aprilie 2015. Ea este deja aplicată celor din România de la 1 martie, iar în lunile următoare îi va afecta pe conducătorii auto din Ucraina și din alte state”, se spune într-un comunicat al Biroului pentru reintegrare.

În scrisoarea expediată astăzi reprezentantului politic al Tiraspolului se menționează că această măsură a fost adoptată fără a fi discutată cu partenerii, contravine principiilor și procedurilor formatului «5+2» și documentelor fundamentale ale procesului de negocieri pentru soluționarea conflictului transnistrean.

În acest context, Victor Osipov a propus conducerii transnistrene să amâne punerea în aplicare a acestui mecanism, care afectează interesele cetățenilor  precum și angajamentele părților de a asigura libertatea circulației între cele două maluri ale Nistrului. „Vicepremierul a chemat Tiraspolul să conștientizeze prejudiciile pe care le cauzează prin acțiunile sale unilaterale și să continue examinarea problemei la masa de negocieri”, se mai spune în comunicat.

Adrian Platon

Inapoi la arhiva noutaților
  1. VIDEO// PSRM - protest la MAE: Ei vor iar să organizeze secții de votare în străinătate, să organizeze oamenii, pentru ca PAS să ia din nou majoritate parlamentară
    Politică |
  2. Ion Sula, despre Programul „Europa este aproape”: O rețetă clasică de șantaj electoral mascat: „Votează-ne acum și primești banii după”
    Politică |
  3. Caz de corupție la Edineț: un polițist a fost reținut, iar alți patru sunt cercetați în stare de libertate
    Social |
  4. 9 ani de la intrarea în vigoare a Acordului de Asociere UE – Moldova: mai multe oportunități și comerț facilitat
    Politică |
  5. Marcel Dumbravan, câștigător al concursului pentru funcția de procuror șef anticorupție, a promovat evaluarea externă de integritate
    Politică |
  1. Renato Usatîi: Pensionarii și persoanele cu dizabilități trebuie să aibă dreptul de a face comerț în baza patentei gratuite
    Politică |
  2. 9 ani de la intrarea în vigoare a Acordului de Asociere UE – Moldova: mai multe oportunități și comerț facilitat
    Politică |
  3. Ion Sula, despre Programul „Europa este aproape”: O rețetă clasică de șantaj electoral mascat: „Votează-ne acum și primești banii după”
    Politică |
  4. Marcel Dumbravan, câștigător al concursului pentru funcția de procuror șef anticorupție, a promovat evaluarea externă de integritate
    Politică |
  5. Consilierii PSRM cer transparență și colaborare în adoptarea bugetului Chișinăului: „În Primărie domnește haosul”
    Politică |