[ X ]
Victor Leancă: Decizia guvernării de a transforma miliardele furate în datoria de stat este inacceptabilă
18 Aprilie

Uniunea Pensionarilor din Moldova susține dezideratele Platformei Civice ”Demnitate și Adevăr”, direcționate spre salvarea statului Republica Moldova. Anunțul a fost făcut astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, de către Preşedintele Uniunii, Victor Leancă, transmite CURENTUL.

Victor Leancă a declarat că, oamenii în etate din țară își manifestă îngrijorarea față de degradarea situație politice, economice și morale din R. Moldova.

”Noi, pensionarii din RM, declarăm inacceptabilă decizia guvernării de a transforma miliardele furate din sistemul financiar-bancar în datoria de stat și punerea acestora pe umerii populație în sărăcite. Insistăm ca sumele respective să fie întoarse în urma unei investigații urgente și competente cu implicarea instituțiilor internaționale de drept”, a  precizat el.

Totodată, Uniunea solicită CMAN să propună vot deschis în cadrul protestului din 24 aprilie privind componența comisiei de integritate, în scopul selectării cetățenilor integri și cu abilități profesionale.

”Insistăm la elaborarea și îndeplinirea neîntîrziată a măsurilor de compensare și suport pentru pensionari și păturile social-vulnerabile pentru a-i proteja de șocul majorării prețurilor la bunurile de necesitate acută a serviciilor, ca urmare a furtului secolului. Noi insistăm la majorarea pensiilor cu 100 % pentru cei, pensiile cărora ating cota de pînă la 2500 lei”, a  adăugat Leancă.

În final, Uniunea pledează cît mai curînd pentru organizarea și desfășurarea alegerile anticipate concomitent cu alegerea președintelui de țării de întreg poporul, dar și a celor 4 acțiuni abordate la colectarea semnăturilor pentru referendum.

Andriana Cheptine 

Inapoi la arhiva noutaților