[ X ]
Vicepreședintele CEC ar putea să-şi dea demisia
29 Iunie

Vicepreședintele Comisiei Electorale Centrale (CEC) Ștefan Urîtu se declară nemulțumit de organizarea alegerilor și colectarea rezultatelor. Acesta afirmă că ar putea să își dea demisia în curînd, transmite CURENTUL.

El a spus că e nemulțumit de distribuirea buletinelor de vot, de persoanele care s-au aflat în cadrul direcției IT, dar și de alte aspecte.

“Sînt la faza de examinare a situației, aștept rezultatele finale și ulterior voi face mai multe declarații”, a menționat vicepreședintele CEC.

La rîndul său, președintele CEC, Iurie Ciocan a declarat că, în premieră, în țara noastră, rezultatele alegerilor au fost agregate și prezentate în 3 ore de la închiderea secțiilor de vot.

“Avem și felicitări din partea colegilor din alte state pentru experiența reușită. Nu este meritul membrilor CEC, ci meritul întregului sistem care a muncit – 22 mii de persoane”, a precizat el.

Iurie Ciocan a spus că atunci cînd există nemulțumiri, demisia de onoare este un instrument care ar trebui aplicat.

În replică, Ștefan Urîtu a spus: “Voi analiza și posibil voi folosi recomandarea președintelui CEC”.

Cristina Gurez

Inapoi la arhiva noutaților