Negocierile dintre Partidul Liberal Democrat din Moldova (PLDM) şi Partidul Democrat din Moldova (PDM) vor demara după ce va fi cunoscut numele candidatului la funcţia de prim-ministru. Declaraţia a fost făcută de deputatul PLDM Valeriu Ghileţchi, după o nouă rundă de discuţii cu fracţiunea PDM, transmite CURENTUL.
„La unele întrebări am primit răspuns, la altele încă nu am primit răspuns. Mîine vom convoca fracţiunea, vom informa colegii despre discuţiile de astăzi şi ulterior vom lua o decizie”, a declarat Ghileţchi.
Deputatul a spus că, în prima jumătate a zilei de mîine, democraţii vor face cunoscută candidatura la funcţia de prim-ministru.
„Negocierile vor demara după desemnarea candidatului”, a conchis Valeriu Ghileţchi.
Adrian Platon