[ X ]
Valeriu Ghileţchi a înregistrat un proiect de lege. Ar putea schimba regulile de joc în campania electorală!
10 Iunie

Deputatul neafiliat Valeriu Ghileţchi a înregistrat ieri în Parlament un proiect de lege privind interzicerea folosirii banerelor electorale stradale. Anunţul a fost făcut de parlamentar în cadrul şedinţei de astăzi a Legislativului, transmite CURENTUL.

Ghileţchi a spus că, proiectul de lege nu prevede cheltuieli suplimentare.

„Principiile folosite în acest proiect de lege au fost recent aplicate în campania electorală din România în alegerile locale. Aceste principii sînt folosite cu succes şi în alte ţări europene. Sînt convins că odată cu adoptarea lui vom motiva candidaţii să direcţioneze banii pe care îi folosesc în campania electorală pentru legătura directă cu cetăţenii şi dezbaterile publice. Deseori am văzut în campaniile anterioare cum unii concurenţi plasează banere electorale, dar refuză să participe la dezbateri publice”, a declarat deputatul.

Valeriu Ghileţchi este sigur că, acest proiect de lege, dacă va fi adoptat, va contribui la ridicarea calităţii campaniilor electorale, şi în particular a campaniei electorale prezidenţiale din această toamnă.

„Proiectul de lege presupune că fiecare candidat să aibă dreptul la un singur afiş, sînt interzise în întregime folosirea banerelor electorale. Dacă proiectul va fi adoptat, în această campanie electorală nu vor fi folosite banerele electorale stradale de orice tip”, a conchis Valeriu Ghileţchi.

Adrian Platon

Inapoi la arhiva noutaților