Minoritățile naționale susțin solicitările protestatarilor din Piața Marii Adunări Naționale (PMAN) privind demisia Președintelui, Speakerului și Premierului. Despre aceasta a anunțat astăzi liderul Mișcării Social-Politice „Ravnopravie”, Valerii Klimenco, transmite CURENTUL.
Valerii Klimenco susține că vorbește în numele minorităților naționale, care sunt de acord totalmente cu necesitatea de a schimba conducerea țării.
”Noi ne-am expus nu o dată că considerăm ilegal acest Parlament, care este unul nelegitim, ales cu încălcarea legislației. Acest Legislativ a votat pentru Guvernul R. Moldova. Iar aici, apare întrebarea, este acest Guvern unul legitim, fiind votat de un Parlament nelegitim? Această guvernare trebuie demisă”, a precizat el.
Totodată, Klimenco a menționat că, minoritățile naționale au pretenții față de guvernarea de la 2009 încoace. ”În ultimii 6 ani, nici un reprezentant al minorităților naționale nu a făcut parte din guvernare. Nu vorbesc despre Bașcanul Găgăuziei, pentru că, acolo e altă situație”, a subliniat liderul.
În același context, Valerii Klimenco a afirmat că, dacă guvernarea nu va ține cont de cerințele cetățenilor, trebuie de acționat mai dur.
”Noi nu spunem că devenim partenerii Platformei Demnitate și Adevăr, care protestează de mai mult timp. Noi nici nu putem fi partenerii lor, pentru că împărtășim idei diferite. Dar în acest caz, avem același scop, de a da jos această guvernare”, a conchis Klimenco.
Andriana Cheptine