[ X ]
Valentina Țapiș despre PLR: Colegii mei au avut curajul să facă pasul îndrăzneț
28 August

Actualul ministru al Mediului a acordat un interviu portalului Tribuna.md în care a vorbit și despre formarea PLR, despre care spune că este un pas îndrăzneț al colegilor săi, transmite CURENTUL.

„Republica Moldova și-a luat angajamente foarte mari și foarte multe proiecte care au fost pornite erau în pericol, dar colegii mei de la PLR au avut curajul să facă pasul îndrăzneț, să mențină cursul european. Și iată, probabil, curajul lor m-a făcut să spun că vreau să fac parte din această echipă curajoasă care nu a pus ca interes personal bunăstarea. Ei au riscat și au riscat spre binele întregii societăți”, a spus Valentina Țapiș.

Întrebată dacă regretă că face parte din noua formațiune, Țapiș a declarat că nu regretă absolut deloc și că a descoperit în acest partid oameni foarte interesanți și o echipă inteligentă – „O echipă care de fapt își susține membrii”.

În aceeași ordine de idei, actualul ministru al Mediului susține că se va implica în viitoarea campanie electorală, deși nu are multă experiență. „Voi proceda așa cum vor spune colegii de partid, care au o experiență mult mai vastă în domeniu”, a adăugat sursa.

Interviul integral cu Valentina Țapiș îl găsiți pe Tribuna.md

Diana Cebotari

Inapoi la arhiva noutaților