[ X ]
Valentin Guznac: UE şi SUA sînt cei mai mari şi importanţi donatori ai RM
5 Iulie

Uniunea Europeană şi Statele Unite al Americii sînt cei mai mari şi importanţi donatori ai Republicii Moldova. Declaraţia a fost făcută de Valentin Guznac, secretar general adjunct al Cancelariei de Stat, în cadrul audierilor publice organizate de Comisia politică externă și integrare europeană la subiectul „Transparența utilizării asistenței financiare externe acordate Republicii Moldova”, transmite CURENTUL.

El a spus că, anul 2015 a fost unul dificil pentru Republica Moldova din punct de vedere al asistenţei financiare externe.

„Partenerii de dezvoltare au raportat debursări în valoare de 331,6 milioane de euro. Pe parcursul anilor 2005-2015 s-a înregistrat o tendinţă de creştere, de la 112 la 331,6 milioane de euro. Totodată, în anul 2015 asistenţa financiară externă a scăzut cu 26% faţă de 2014”, a declarat Valentin Guznac.

De asemenea, secretarul general adjunct al Cancelariei de Stat a prezentat şi topul donatorilor din anul 2015. Este vorba de Guvernul Statelor Unite ale Americii, Uniunea Europeană, Banca Mondială, Agenţiile Organizaţiei Naţiunilor Unite, Banca Europeană de Investiţii şi România. Potrivit lui Guznac, 83% din asistenţa financiară externă în anul 2015 a venit anume din partea acestor donatori.

„În anul 2015 au fost iniţiate peste o sută de proiecte noi dintre care 70 au fost iniţiate cu sprijinul financiar al Uniunii Europene. Referitor la transparenţa utilizării asistenţei externe, în anul 2015 principalele sectoare care au beneficiat de proiectele pentru dezvoltare sînt: transport şi logistică, agricultură, silvicultură şi pescuit şi sectorul public. Cancelaria de Stat a acordat şi va acorda în continuare o atenţie sporită creşterii permanente a capacităţilor de absorbţie a asistenţei externe, precum şi asigurării transparenţei şi complementarităţii în procesul de coordonare a asistenţei externe”, a conchis Valentin Guznac.

Adrian Platon

Inapoi la arhiva noutaților