Partidul Liberal Democrat din Moldova (PLDM) va face coaliţie la nivel local cu partidele pro-europene. Declaraţia a fost făcută astăzi de liderul PLDM, Vlad Filat, în cadrul unei conferinţe de presă, transmite CURENTUL.
Politicianul a exclus orice colaborare cu Partidul Socialiştilor (PSRM) şi Partidul Nostru (PN). „Coaliţia din Consiliul Municipal Chişinău urmează a fi una funcţională, dar fără PSRM şi PN”, a declarat Filat.
De asemenea, Filat a spus că partidele pro-europene au cîştigat alegerile locale generale din 14 iunie 2015.
„Mai avem puţin timp pentru a face calculele totale, dar este clar că partide pro-europene au cîştigat, iar partidele antinaţionale au pierdut alegerile locale pe ţară. PLDM a cîştigat 181 de primării, iar în altele 226 sîntem în turul doi. Este un rezultat bun avînd în vedere contextul în care au fost organizate aceste alegeri”, a adăugat liderul PLDM.
În acest context, Vlad Filat a făcut un apel către liderii locali şi cetăţeni. „Avem nevoie de o mobilizare exemplară şi în turul doi ca partidele pro-europene să obţină victoria. Fac un apel de mobilizare generală şi să nu uitaţi că Moldova merge înainte”, a mai punctat politicianul.
Fiind întrebat dacă îl va susţine în turul doi pe Dorin Chirtoacă la primăria capitalei, Vlad Filat nu a oferit un răspuns clar.
„Ceea ce se întîmplă în Chişinău este rezultatul modului în care s-a înţeles pe parcursul a 8 ani să lupţi cu cei care de fapt îţi sunt parteneri. Este rezultatul unei maniere de comportament cînd în loc de cooperare se alege atac la persoană, injurii. Din punctul meu de vedere rezultatul pe Chişinău a fost unul uşor de prezis, noi desigur ne-am aşteptat la ceva mai bun. Vom vedea ce se va întîmpla după al doilea tur de scrutin. Este evident, Chişinăul nu mai poate fi guvernat prin acţiuni egoiste, duşmănoase, şi prin încercarea de a vedea capitala ţării ca fiind proprietatea unei familii”, a conchis Vlad Filat
Adrian Platon