Cabinetul de miniștri a aprobat astăzi modificarea Legii privind selecția, evaluarea performanțelor și cariera judecătorilor. Mai exact, este vorba de excluderea normei care prevede obligativitatea efectuării evaluării extraordinare a performanțelor judecătorilor în cazul în care aceștia urmează a fi numiți până la atingerea plafonului de vârstă. Astfel, judecătorii a căror mandat de cinci ani a expirat deja sau va expira până la 1 aprilie 2022 vor avea posibilitate să fie numiți până la atingerea plafonului de vârstă în baza evaluării ordinare, efectuată o dată la trei ani, transmite CURENTUL, ce referire la un comunicat.
„Scopul acestui proiect este de a sincroniza prevederile legale cu modificările constituționale referitoare la sistemul judecătoresc, operate în anul 2021, și care vor intra în vigoare la data de 1 aprilie 2022. Totodată, se va evita blocajul creat în sistemul judecătoresc din cauza nefuncționării, din luna octombrie 2020, a Colegiului de evaluare – cel care efectuează evaluarea extraordinară a performanțelor judecătorilor care urmează a fi numiți în funcție până la atingerea plafonului de vârstă. Din această cauză, în prezent, circa 60 de magistrați, mandatul cărora a expirat sau va expira până la data de 1 aprilie 2022, nu pot fi propuși spre numire în funcție până la atingerea plafonului de vârstă”, a explicat ministrul Justiției, Sergiu Litvinenco, în cadrul ședinței de Guvern.
De asemenea, din cauza blocajului creat, dosarele din gestiunea judecătorilor cu mandatul expirat sau care va expira la 1 aprilie 2022 nu pot fi repartizate spre examinare judecătorilor în funcție (cu mici excepții), iar justițiabilii sunt nevoiți să aștepte o perioadă nedeterminată examinarea cauzelor lor, ceea ce afectează respectarea termenului rezonabil de examinare a cauzelor.