Președintele Parlamentului Igor Corman, Președintele Marii Adunări Naționale a Republicii Turcia, Cemil Çiçek, Președintele Adunării Populare a UTA Găgăuzia, Dumitru Constantinov, Coordonatorul Rezident al ONU și Reprezentantul Permanent al Programului Națiunilor Unite (PNUD) în Republica Moldova, Nicola Harrington-Buhay, Ambasadoarea Suediei în Republica Moldova, Ingrid Tersman, vor merge joi, 8 mai 2014, la Comrat pentru a participa la inaugurarea primului oficiu teritorial de informare al Parlamentului, informează Curentul.md
Oficiile teritoriale de informare ale Parlamentului reprezintă oficii regionale menite să faciliteze comunicarea Parlamentului cu cetățenii, să contribuie la adoptarea unor decizii bazate pe interesele electoratului și să ajute cetățenii să înțeleagă în ce constă activitatea Parlamentului.
În cadrul acestor oficii vor fi organizate sistematic întîlniri ale deputaților cu alegătorii din regiune unde le vor fi furnizate informații cu privire la activitatea Parlamentului, modificările la legislație și politicile implementate, proiectele de dezvoltare regională și integrarea europeană, vor fi organizate conferințe și expoziții.
Programul – pilot de creare a oficiilor de informare a fost elaborat în cadrul proiectului PNUD „Suport pentru dezvoltarea Parlamentului Republicii Moldova”, iar pînă la sfîrșitul acestui an, vor mai fi deschise astfel de oficii la Edineț, Orhei și Leova.
Parlamentul își propune să extindă rețeaua de oficii la nivel național, începînd din iulie 2016.
Diana Cebotari, stagiară