După semnarea Acordului de asociere a Republicii Moldova cu Uniunea Europeană, partea transnistreană va primi bani pentru dezvoltare, inclusiv pentru reparația drumurilor, transmite Curentul.md
Potrivit Acordului de asociere, autoritățile de la Chișinău vor colabora cu instituțiile europene privind construcția a două tronsoane de drumuri, cu direcția spre Kiev și Odesa, care vor trece pe teritoriul din partea stîngă a Nistrului. Tronsonele vor face legătura dintre frontierele de stat ale Republicii Moldova cu România și Ucraina, cu includerea în rețeaua strategică de transport a țării și conectarea la rețeaua transeuropeană de transport, precum și la cele din regiune.
Despre dezvoltarea rețelei de transport, inclusiv tronsoanele nominalizate, se prevede în Anexa 9 din Acordul de asociere a Republicii Moldova cu UE, semnat la 27 iunie 2014, ratificat de Parlamentul Republicii Moldova la 2 iulie curent.
Totodată, Acordul mai prevede includerea în rețeaua strategică de transport și calea ferată care traversează teritoriul din partea stîngă a Nistrului, care va fi modernizată în urma investițiilor efectuate de către autoritățile de la Chișinău în colaborare cu instituțiile europene.
Diana Cebotari