Redistribuirea funcţiilor de procuror, optimizarea structurii Procuraturii Generale, fortificarea capacităţilor unor procuraturi și lichidarea altora sînt doar cîteva dintre recomandările care se regăsesc în Studiul privind optimizarea structurii procuraturii și a sarcinii de muncă a procurorilor din Republica Moldova, prezentat ieri de Centrul de Resurse Juridice din Moldova (CRJM), transmite CURENTUL.
La lansare au fost prezenți ministrul Justiției, Oleg Efrim, procurorul general, Corneliu Gurin, președintele Consiliului Superior al Procurorilor, Mircea Roșioru, precum şi reprezentanți ai Ambasadei Statelor Unite ale Americii în Moldova.
Potrivit ministrului Justiției, este nevoie de a consolida capacităţile instituţionale ale procuraturii din Republica Moldova și de a eficientiza activitatea acesteia.
”Optimizarea structurii organelor procuraturii este foarte importantă în contextul în care, anterior, am discutat despre necesitatea optimizării instanțelor de judecată. Or, această optimizare trebuie să aibă loc concomitent, iar la final oamenii să aibă acces la o justiție echitabilă, corectă”, a menționat Oleg Efrim.
”Această cercetare reflectă unele probleme cu care se confruntă în prezent procuratura, cum ar fi volumul inegal de muncă al procurorilor sau atribuțiile acestora în afara procesului penal. Recomandările făcute de experți sunt binevenite, le vom analiza atent și vom ține cont de ele în procesul de promovare a reformei procuraturii sub aspect legislativ-normativ și instituțional”, a declarat procurorul general, Corneliu Gurin.
Printre recomandările studiului se numără: reducerea ierarhiei procesuale în cadrul procuraturii și revederea radicală a rolului și structurii Procuraturii Generale.
În afară de Procuratura Generală, în Republica Moldova există 54 de procuraturi. În urma evaluării atribuţiilor și a volumului de muncă a acestor instituții, autorii studiului au recomandat fortificarea capacităţilor Procuraturii anticorupţie și lichidarea sau revizuirea radicală a competenţelor Procuraturii mun. Chișinău. De asemenea, s-a propus lichidarea procuraturilor militare și de transport, precum și a celor de nivelul curţilor de apel. Totodată, studiul mai recomandă optimizarea procuraturilor raionale și de sector.
Potrivit aceluiași studiu, este necesar de a spori numărul de personal care asistă procurorii. Asta pentru că Republica Moldova este pe locul trei în topul țărilor europene cu cel mic număr de personal raportat la numărul de procurori. La 31decembrie 2012, în sistemul procuraturii existau 771 de procurori, asistați de 363 de persoane. Autorii cred că acest lucru va contribui la îmbunătățirea performanțelor sistemului procuraturii.
Elaborarea studiului este o acțiune prevăzută în Strategia de Reformare a Sectorului Justiției pentru anii 2011-2016. Cercetarea a fost realizată de CRJM, în colaborare cu Ministerul Justiției și Procuratura Generală. Expertul internațional Jesper Wittrup a monitorizat realizarea studiului, iar publicarea acestuia a fost posibilă datorită susținerii financiare din partea Departamentului de Stat al Statelor Unite.
Adrian Platon