[ X ]
Un şef de la Spaţii Verzi, reţinut în cazul femeii strivite mortal de un arbore
15 Iunie

Procuratura municipiului Chişinău l-a reţinut, acum cîteva minute, pe Şeful sectorului Buiucani al Întreprinderii Municipale „Asociaţia de gospodărire a spaţiilor verzi”, bănuit de comiterea neglijenţei în serviciu, soldată cu decesul unei persoane (art.329 alin.(2) lit.a) Cod penal). Pentru această infracţiune, norma penală prevede pînă la 6 ani închisoare cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 5 la 10 ani, transmite CURENTUL.

Respectiva cauză penală a fost pornită astăzi după ce procurorii au reţinut în acţiunile factorlor de decizie ai Asociaţia de gospodărire a spaţiilor verzi, îndeplinirea necorespunzătoare a obligaţiunilor de serviciu. Potrivit materialelor urmăririi penale, aceştia ar fi fost sesizaţi de către cetăţeni despre pericolul prăbuşirii copacilor, însă nu ar fi reacţionat şi nu au asigurat o verificare eficientă a arborilor amplasaţi pe teritoriul deservit, pentru a nu pune în pericol viaţa şi sănătatea populaţiei. În rezultatul acţiunilor neglijente ale acestor persoane publice, în urma ploilor intense din ultima perioadă, o femeie a fost strivită mortal de un arbore prăbuşit pe strada Vasile Lupu din sectorul Buiucani, iar în sectorul Botanica au fost rănite două persoane, care, la fel, au avut de suferit în rezultatul prăbuşirii copacilor. De asemenea, s-au produs ruperi de copaci, care în timpul căderii, au provocat daune în proporţii mari, deteriorînd maşini şi alte bunuri materiale.

De notat că, urmare a multiplelor cazuri de prăbuşire a arborilor în capitală, soldate cu decesul unei persoane şi rănirea altor două, ieri, Procuratura s-a autosesizat şi a dispus pornirea urmăririi penală pe faptul lipsirii de viaţă din imprudenţă a unei persoane (art.149 alin.(1) Cod penal) şi vătămării grave ori medii a integrităţii corporale sau a sănătăţii, cauzată din imprudenţă (art.157 Cod penal).

Prin ordonanţa Procurorului General-interimar ambele cauze penale au fost retrase în gestiunea Procuraturii municipiului Chişinău, fiind conexate într-o procedură unică şi a fost dispusă crearea unui grup mixt de urmărire penală, format din procurori şi ofiţeri de urmărire penală, care urmează să investigheze sub toate aspectele circumstanţele cazului, inclusiv acţiunile factorilor de decizie ai autorităţilor publice, care nu au întreprins măsuri de defrişare a arborilor care prezintă un real pericol pentru siguranţa cetăţenilor şi a bunurilor acestora.

Pentru aceste infracţiuni, legislaţia prevede pînă la 3 ani închisoare.

Adrian Platon

Inapoi la arhiva noutaților