Elena Beleacova a fost demisă din funcţia de director general al Biroului Relaţii Interetnice din cadrul Guvernului. O decizie în acest sens a fost aprobată astăzi în cadrul şedinţei Executivului, transmite CURENTUL.
În cadrul aceleiaşi şedinţe, Oleg Babenco a fost numit în funcţia de director general al Biroului Relaţii Interetnice.
CURENTUL.md precizează: Anterior, Oleg Babenco a fost deputat din partea Partidului Comuniştilor din R. Moldova. Ulterior acesta a părăsit formaţiunea, aderînd la partidul „Renaştere”, în cadrul căruia a deţinut şi funcţia de viepreşedinte. La sfîrşitul anului 2014, Babenco a anunţat că părăseşte partidul condus de Vadim Mişin şi aderă la Partidul Democrat.
Adrian Platon