[ X ]
Trei partide politice, avertizate de CEC pentru încălcarea Codului Electoral
28 Octombrie

Trei partide politice înregistrate în cursa electorală pentru alegerile din 30 noiembrie 2014, au fost avertizate de către Comisia Electorală Centrală (CEC) pentru încălcarea prevederilor Codului Electoral, transmite CURENTUL.

Potrivit CEC, Partidul politic „Forţa Poporului” şi Partidul politic „Democraţia Acasă”, nu au prezentat rapoartele privind fluxul mijloacelor băneşti pe parcursul campaniei electorale din 30 noiembrie 2014, la situaţia din 23 octombrie 2014.

„Aceste partide probabil nu şi-au deschis conturi la bancă cu menţiunea fond electoral. Formaţiunile nu au anunţat CEC despre asta, încălcînd astfel Codul Electoral”, a declarat secretarul general al CEC, Andrei Volentir.

De asemenea, acesta a adăugat că raportul financiar depus de Partidul Popular Creştin Democrat (PPCD) a fost întocmit pe un alt formular decît cel stabilit de CEC. „Se respinge raportul PPCD şi se avertizează despre încălcarea Codului Electoral. CEC obligă PPCD să prezinte un nou raport în termen de 2 zile de la data adoptării prezentei hotărîri”, a spus Volentir.

CURENTUL.md precizează: Pînă în prezent, au prezentat rapoarte financiare următoarele formaţiuni: PD, PLDM, PLR, PCRM (reformator), MPA, PNL, PSRM, PCRM, PPRM, PL, Partidul „Renaştere” şi Blocul electoral „Pentru Uniunea Vamală.

Adrian Platon

Inapoi la arhiva noutaților