Premierul Pavel Filip a avut, astăzi, o întrevedere cu ministrul Afacerilor Interne al Lituaniei, Tomas Zilinskas. Dialogul purtat s-a referit la implementarea reformelor în cadrul organelor de forţă şi posibilităţile de preluare a bunelor practici lituaniene şi europene în acest sens, transmite CURENTUL.
În debut, şeful Cabinetului de miniştri a vorbit despre priorităţile de activitate a Guvernului şi a evidenţiat importanţa cooperării cu autorităţile din Lituania.
„Opţiunea Republicii Moldova este integrarea în Uniunea Europeană, credem că aceasta este ce mai bună soluţie pentru a asigura un trai decent cetăţenilor. Lituania a parcurs deja această cale şi a reuşit. Pentru noi este utilă experienţa pe care aţi avut-o şi suntem interesanţi în preluarea bunelor practici instituite în activitatea structurilor Ministerului de Interne de la Vilnius”, a spus Pavel Filip.
La rândul său, Tomas Zilinskas, ministrul Afacerilor Interne al Lituaniei, a transmis felicitări autorităţilor şi cetăţenilor Republicii Moldova cu prilejul Zilei Constituţiei, marcată astăzi. Totodată, oficialul a subliniat că în cadrul vizitei sale la Chişinău a fost deja semnat un Acord interguvernamental de cooperare și asistență reciprocă în domeniul prevenirii și reacționării în situații excepționale şi se poartă negocieri asupra altor proiecte de colaborare bilaterală.
„Suntem gată să vă oferim asistenţă şi să facem schimb de experienţă în domenii de interes comun. Deja am discutat cu ministrul de Interne din Republica Moldova şi am stabilit maimulte posibilităţi de colaborare pe viitor. Noi, în Lituania credem că autorităţile de la Chişinău îşi fac conştient temele pentru acasă în relaţia cu Uniunea Europeană şi încercăm să promovăm rezultatele pe care le obţineţi. Puteţi conta pe sprijinul nostru”, a menţionat Tomas Zilinskas.
În cadrul întrevederii, părţile au făcut, de asemenea, un schimb de opinii privind reforma sistemului organelor de forţă, asigurarea ordinii publice şi măsurile ce urmează a fi întreprinse pentru a spori încrederea cetăţenilor în poliţie.
Adrian Platon