În ultima perioadă, tot mai multă lume revine la decizia Curții Constituționale din data de 22 aprilie 2013, prin care a fost anulat decretul Președintelui Timofti de desemnare a lui Vlad Filat ca și Prim-ministru și prin care s-a stabilit că liderul PLDM nu mai poate fi înaintat la funcția respectivă. Printre acei care au revenit la temă se numără comuniști, liberali, unii reprezentanți ai partidelor extraparlamentare, dar și o mulțime de analiști, bloggeri, editorialiști etc. Și dacă unii dintre ei se referă la această decizie doar raportînd-o la liderul PLDM, mulți (în special comuniștii) abordează lucrurile mai larg. Aceștia declară deschis că și hotărîrea Parlamentului din 5 martie 2013 (de demitere a Guvernului Filat II), și decizia Curții Constituționale din 22 aprilie 2013 se referă nu doar la Vlad Filat, ci și la toți membrii Cabinetului său, marea majoritate a cărora se regăsesc și în actualul Guvern. Potrivit acestora, dacă Guvernul a fost demis pentru corupție (chiar și dacă acesta a fost un motiv invocat formal, la bază stînd considerente de ordin politic), nici unul dintre membrii si nu ar mai trebui să aibă dreptul de a se regăsi în funcții importante în Executiv, exact așa cum, în opinia lor, reiese din decizia Curții Constituționale.

Comuniștii, dar și unii formatori de opinie, sugerează că, privite lucrurile din acest punct de vedere, actualul Guvern este neconstituțional la fel ca și toate deciziile pe care le-a luat. Dacă e să urmăm logica lucrurilor, înseamnă că la un moment dat CC ar putea fi sesizată și, urmînd practica precedentului, ar putea lua o decizie nemaiîntîlnită în istoria noastră modernă – anularea tuturor deciziilor Executivului și, în genere, declararea acestuia neconstituțională. Iar aceasta ar însemna că toate realizările din ultimul an, inclusiv cele care vizează integrarea europeană a RM (liberalizarea regimului de vize, semnarea Acordului de Asociere, crearea Zonei de comerț liber cu UE etc.), pur și simplu ar fi anulate.

O atare evoluție a situației ar fi o adevărată catastrofă pentru Moldova, pentru viitorul european al țării. Și ea nu poate fi exclusă, mai ales dacă urmărim situația din regiune și unele tendințe ale luptei geopolitice care devin tot mai clare. Asta explică în mare parte și calmul cu care tratează (cel puțin, deocamdată) Moscova, dar și forțele pro-ruse de la noi apropierea Moldovei de UE. Probabil, undeva există ”un plan B”, care ia în calcul și scenarii de genul celui descris mai sus, și care asigură liniștea anumitor actori politici și geopolitici.

Acestea fiind spuse, e clar că se impun un șir de acțiuni urgente din partea partidelor de la guvernare. Aceste acțiuni trebuie întreprinse acum, cît mai există o majoritate parlamentară cît de cît stabilă. Prima ar fi o tălmăcire dată de către Parlament hotărîrii sale din 5 martie 2013. Parlamentul are dreptul de a-și tălmăci propriile decizii, iar în situația în care am ajuns acest drept devine într-un fel chiar o obligațiune. În al doilea rînd, se impune o interpretare de către Curtea Constituțională , în regim de urgență, a deciziei sale din data de 22 aprilie 2013. Dacă aceste lucruri nu vor fi făcute, nu este exclus că vom ajunge în situația în care să constatăm că ultimul an din istoria Republicii Moldova (din punctul de vedere al guvernării țării) pur și simplu nu a existat. Oficial, desigur….

Dumitru Spătaru