În perioada 14 – 16 octombrie curent, la Chişinău se desfăşoară Seminarul cu privire la participarea tinerilor în ţările Europei de Est şi Caucazului de Sud, organizat de către Ministerul Tineretului şi Sportului, în parteneriat cu Comisia Europeană, Consiliul Europei şi Centrul de Resurse pentru Europa de Est şi Caucaz Salto-Youth, transmite CURENTUL.
Seminarul reuneşte tineri participanţi din 14 ţări ale Europei de Est, Caucazului şi Uniunii Europene, axându-se pe schimbul de bune practici în domeniul tineretului din cadrul ţărilor participante, pe multiple structuri şi forme de participare a tinerilor în comunitatea din care fac parte, precum şi rolul tinerilor în dezvoltarea societăţii.
La evenimentul de deschidere au participat Ministrul Tineretului şi Sportului Octavian Bodişteanu, şeful Delegaţiei Uniunii Europene la Chişinău Pirkka Tapiola, noul şef al Oficiului Consiliului Europei la Chişinău Jose Luis Herrero, alţi oficiali.
Ministrul Tineretului şi Sportului a subliniat importanţa implicării active a tinerilor în toate domeniile vieţii – social, economic, politic, cultural. Potrivit acestuia, sporirea ratei participării tinerilor este una dintre priorităţile cheie atât pentru Guvern, cât şi pentru partenerii săi de dezvoltare.
În discursul său, Octavian Bodişteanu a reiterat gratitudinea RM pentru suportul continuu oferit de către Delegaţia UE şi Consiliul Europei în procesul de integrare europeană a ţării.
Seful Delegaţiei UE la Chişinău Pirkka Tapiola a confirmat că participarea activă a tinerilor este unul din elementele de bază a unei societăţi democratice, menţionând în acest sens că bugetul alocat pentru realizarea Programului Erasmus Plus a crescut cu cca 40%, dovadă a importanţei acestui domeniu.
La rîndul său, Jose Luis Herrero, noul şef al Oficiului Consiliului Europei la Chişinău, a declarat că, în lumea contemporană, practic nu există hotare a participării tinerilor, încurajând în acest context comunicarea activă în scopul preluării bunelor practici.
Pe parcursul a două zile, experţii invitaţi vor prezenta recomandări şi cercetări internaţionale privind tinerii: voluntariat, Banca pentru Tineri, Consilii ale Tinerilor, autoguvernarea studenţească în sistemul educaţional, centre de tineret.
Adrian Platon