[ X ]
Tentativă eşuată! R. Moldova rămîne în continuare fără guvern
4 Ianuarie

Tentativa de învestire a Guvernului Ion Sturza a eşuat din lispă de cvorum în Parlament. La şedinţa specială a Parlamentului s-au prezentat doar 47 de deputaţi, transmite CURENTUL.

Potrivit Regulamentului Parlamentului, pentru ca şedinţa specială să aibă cvorum este necesară prezenţa a cel puţin 51 de deputaţi.

„Tentativa este considerată eşuată şi preşedintele Republicii Moldova urmează să iniţieze consultările pentru desemnarea celuilalt candidat”, a declarat preşedintele Parlamentului, Andrian Candu.

Reamintim că, Președintele R. Moldova, Nicolae Timofti l-a înaintat pe Ion Sturza la funcția de prim-ministru la data de 21 decembrie 2015. Ieri, toţi membrii viitorului Guvern au semnat, în premieră, o declaraţie de integritate.

Adrian Platon

Inapoi la arhiva noutaților