După luarea de cuvânt a socialistului Vlad Batrîncea, la ședința Parlamentului, următorul pe listă a fost Ilan Șor. Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a constatat lipsa politicianului și a reiterat prevederile legii, informează CURENTUL.
„Un vorbitor în listă este Ilan Șor și poate eu nu am observat… dar nu-i observ prezența”, a spus Grosu.
La rândul ei, deputata Marina Tauber, a declarat: „Într-adevăr, este înscrierea domnului Președinte, Ilan Șor, pentru luare de cuvânt. Noi am depus ieri o scrisoare oficială, în acest sens, ca să fie organizată posibilitatea pentru video-conferință și pentru audierea domnului Ilan Șor pe subiectul de importanță majoră care este dezbătut astăzi la ședința Parlamentului”.
Președintele Parlamentului a menționat că a recepționat solicitarea, doar că…: „Pot să vă spun că deputatul este obligat să respecte Constituția, legile și normele legii, iar participarea la ședință este obligatorie. În cazul în care deputatul nu se poate prezenta din motive întemeiate este obligat să aducă la cunoștința Biroului permanent sau Secretariatului motivele absenței sale”, a precizat Grosu.
Reprezentanta Partidului Șor a comunicat în acest sens: „Noi am înțeles că este vorba nu doar despre regulamentul Parlamentului, ci despre voință politică”, a conchis Tauber.
Mihaela Conovali