Academia de Ştiinţe a Moldovei i-a conferit medalia „Dimitrie Cantemir” Ambasadorului Germaniei în Republica Moldova, E.S. Matthias Meyer.
După cum relatează CURENTUL, ceremonia de decorare a fost oficiată de preşedintele AŞM, acad. Gheorghe Duca.
În luarea sa de cuvînt, preşedintele AŞM a subliniat contribuţia Ambasadorului la dezvoltarea şi diversificarea relaţiilor moldo-germane şi aportul incontestabil la intensificarea colaborării dintre instituţiile academice, ştiinţifice şi culturale din cele două ţări.
Matthias Meyer a exprimat sincere mulţumiri pentru acordarea distincţiei academice, a menţionat calitatea deosebită a relaţiilor de încredere, pe care le-a avut pe perioada mandatului său cu comunitatea ştiinţifică din Republica Moldova şi cu ţara noastră, în general.
Andriana Cheptine