[ X ]
SUA va continua să sprijine Republica Moldova în implementarea reformelor
17 Decembrie

SUA va continua să sprijine Republica Moldova și încurajează învestirea cât mai grabnică a Guvernului, cu angajamente concrete pentru reforme. Declarația a fost făcută în cadrul întrevederii Președintelui Parlamentului Andrian Candu cu reprezentantul Secretarului de Stat pentru Comerț al SUA, Daleep Singh, aflat într-o vizită în Republica Moldova, transmite CURENTUL.

Principalele subiecte discutate în cadrul întrevederii au vizat transformările democratice din Republica Moldova, implementarea reformelor asumate în calitate de stat asociat al UE, în special pentru asanarea și consolidarea sectorului financiar-bancar, precum și evoluțiile social-politice din țară.

Potrivit Președintelui Parlamentului, Republica Moldova se confruntă, în prezent, cu provocări politice și economice majore. Speakerul consideră că, pentru soluționarea acestora, se impun o serie de reforme profunde, structurale, menite să redea încrederea cetățenilor și a partenerilor de dezvoltare în viitorul european al țării noastre.

”Principalele obiective sunt învestirea Guvernului și continuarea agendei de reforme, inclusiv prin implementarea calitativă și accelerată a Acordului de Asociere și a prevederilor DCFTA. Situația din Republica Moldova nu se va schimba dacă nu va fi schimbat sistemul, ci doar va fi înlocuită o persoană cu alta”, a declarat Andrian Candu.

Președintele Parlamentului a menționat deschiderea Parlamentului pentru examinarea și adoptarea în viitorul apropiat a unui pachet legislativ, care să soluționeze mai multe probleme din domeniul financiar-bancar, cu introducerea regulilor de guvernare corporativă și transparența acționariatului.

Alte subiecte discutate în cadrul întrevederii s-au referit la situația din sectorul energetic, stadiul de implementare a proiectelor de interconexiune pentru gaz si electricitate cu România, măsurile de combatere a corupției, așteptările legate de activitatea Misiunii UE de experți pe justiție.

La rândul său, oficialul american a reiterat susținerea Statelor Unite ale Americii pentru Republica Moldova în implementarea agendei de reforme, precum și a măsurilor urgente pentru asigurarea stabilității. Reprezentantul Secretarului de Stat pentru Comerț al SUA a remarcat dinamica pozitivă pe care o înregistrează transformările democratice din țara noastră și a încurajat autoritățile să continue acest parcurs.

Adrian Platon

Inapoi la arhiva noutaților