[ X ]
STUDIU: Cei de la guvernare beneficiază de mai mulți bani decît cei din opoziție
27 Octombrie

Cei de la guvernare au șanse de a beneficia de mai mulți bani pentru finanțarea partidelor sau pentru desfășurarea campaniilor electorale,  decît cei care se află în opoziție. Cel puțin aceasta este concluzia la care s-a ajuns în urma efectuării studiului „Cum se finanțează ilicit partidele și campaniile prin sifonare de bani publici”, realizat de către Expert Forum din România, și care a fost analizat astăzi în cadrul unei dezbateri organizată de Clubul Jurnaliștilor de Investigație din Republica Moldova, informează CURENTUL.

Septimius Pîrvu,  reprezentant al Expert Forum din România, a declarat analiza a început de la unde au mers banii, pentru că, în ceea ce privește monitorizarea banilor europeni, situația este mult mai strictă. „Am analizat fondul de rezervă, dar și fondurile pentru investițiile locale, și am constatat că persoanele de la guvernare au șanse de a beneficia de mai mulți bani pentru finanțarea partidelor și desfășurarea campaniilor electorale, decît cei din opoziție, iar primarii au primit  mai mulți bani după migrare, decît atunci cînd se  aflau  la putere, ceea ce ne face să ajungem la concluzia că, totuși, există careva probleme în acest sistem”, a spus Pîrvu.

Un alt membru al Expert Forum din România,  Sorin Ioniță, a declarat că important este să realizăm necesitatea prevenirii problemelor din sistemul financiar, deoarece corupția este un fenomen prezent în majoritatea țărilor europene.

„La  capitolul corupție, care este un fenomen prezent în toate țările din Europa, nu doar în Moldova, trebuie de discutat despre prevenirea fenomenului, adică, în paralel cu reforma justiției, a Procuraturii, ca să-i prinzi pe cei corupți există o parte mai puțin vizibilă, care trebuie să meargă în paralel – stoparea de la sursă.  Observăm că acei din urmă vin și fac la fel. Și ne punem întrebarea, de ce clasa nouă politică procedează la fel ca și precedenta? Probabil, explicația este că nu s-a rezolvat, totuși, această problemă, de aceea considerăm că partea de prevenție trebuie de discutat mai mult, este o reformă mult mai amplă, care ne va ajuta să oprim corupția direct de la sursă”, a explicat Ioniță.

Anastasia Borta  

Inapoi la arhiva noutaților