[ X ]
Streleț s-a întîlnit cu producătorii de conserve din ţară. Ce au discutat
14 August
Premierul Valeriu Strele a avut o întrevedere cu producătorii de conserve din ţară. În cadrul acesteia,  au fost discutate dificultăţile cu care se confruntă producătorii de conserve din Republica Moldova și au fost propuse soluții pentru depășirea acestora, transmite CURENTUL.

Printre subiectele puse în discuţie cu membrii Asociației Producătorilor de Conserve s-au numărat accesul la credite avantajoase și necesitatea deschiderii unor noi piețe de desfacere, ca urmare a embargoului impus de Federația Rusă, vara trecută. Aceștia au mai spus că vor anularea taxei de 10%, aplicată de către Ucraina la importul produselor procesate din fructe şi legume autohtone, dar și o mai multă protecție și promovare a conservelor moldovenești.

Prim-ministrul Valeriu Streleț a menționat că dezvoltarea pieţei de produse conservate se regăsește în Programul de activitate al Guvernului pe care-l conduce. Șeful Cabinetului de miniștri a dat asigurări că va examina toate doleanțele producătorilor enunțate în timpul întrevederii. Valeriu Streleț a mai spus că urmează să discute problemele cu omologii săi din Federația Rusă și Ucraina. Premierul și-a reiterat disponibilitatea de a avea un dialog continuu cu producătorii de conserve din țară.

La discuții au participat ministrul și viceministrul Agriculturii – Ion Sula și Vlad Loghin.

IMG_9929 IMG_9932 IMG_9936 IMG_9918

Natalia Moraru

Inapoi la arhiva noutaților