Partidul Democrat nu prea vrea participarea Partidului Liberal Democrat la guvernare. De această părere este preşedintele interimar al PLDM, Valeriu Streleţ, transmite CURENTUL.
„Atât maniera în care a fost demis Guvernul cât și comportamentul din ultimele zile, mă refer la ieri și astăzi, îmi întăresc convingerea că Partidul Democrat nici nu prea vrea participarea Partidului Liberal Democrat la guvernare”, a declarat Streleţ.
Preşedintele interimar al PLDM a spus că partidul desfăşoară un amplu proces de consultări în interiorul formaţiunii.
„Noi urmăm procedurile statutare. Avînd în vedere acest moment complicat pentru ţară, dar şi pentru partid, urmăm un amplu proces de consultări cu toate organizaţiile teritoriale, iar unei şi la nivel de organizaţii locale. Totalizarea acestui proces urmează să se finalizeze mîine. La ora 15:00 vom avea şedinţa Consiliului politic naţional unde se va decide, cum participăm şi dacă participăm în negocieri, care vor fi condiţiile care le vom formula pentru a scoate ţara din captivitate şi pentru a scoate din subordonare partinică sau chiar personală instituţiile principale ale statului care prin activitatea lor au erodat încrederea cetăţenilor şi a partenerilor externi că Moldova poate fi un stat de drept”, a adăugat politicianul.
Făcînd referire la un comunicat de presă al PD, Streleţ a spus că se aştepta din partea democraţilor la „un mesaj mai colegial, cu mult mai puţină aroganţă şi mai puţin sfidător”.
„Negocierile cu PCRM constituie încă o etapă din strategia PD de a-şi atinge scopul: păstrarea sistemului, conversarea şi perpetuarea lui în timp. PD înţelege că o eventuală participare a PLDM la guvernare va fi extrem de incomodă pentru sistemul creat de ei, deoarece noi vom cere condamnarea tuturor vinovaţilor în jaful băncilor şi nu doar defăimarea publică a unei singure persoane, clarificarea definitivă referitor la concesionarea Aeroportului, investigarea activităţii unor monopolişti care aduc venituri fabuloase patronului PD. Cred că sunt ultimele etape de existenţă a PCRM înainte de absorbirea lor definitivă de către PD”, a mai menţionat ex-premierul.
Totodată, Valeriu Streleţ a negat că ar fi făcut coaliţie cu socialiştii.
„Noi nu am votat cu socialiştii careva proiecte, spre deosebire de PD care, în cârdăşie cu Dodon, a demis un guvern pro-european, provocând o gravă criză politică într-un moment dificil pentru ţara noastră. Noi am lansat iniţiativa de modificare a Constituţiei în vederea asigurării dreptului cetăţenilor de alege Preşedintele ţării. Că s-au alăturat şi socialiştii acestei iniţiative – nu au decât, noi vom urma cu insistenţă atingerea obiectivului menţionat”, a conchis Valeriu Streleţ.
Adrian Platon